Comunitate

Concursurile pentru posturi de medici vor fi centralizate

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus că are în vedere organizarea la nivel național a concursurilor pentru posturi de medici. Asta pentru că, în prezent, în centrele universitare sunt prea mulți medici, iar în orașele mici nu se duce nimeni.

“Din păcate, Ministerul Sănătăţii nu poate să controleze numărul de posturi pe care spitalele le scot la concurs. Practic, repartizarea medicilor zonali este cumva inechitabilă. Zonele, centrele universitare, oraşele mari sunt suparaaglomerate, în timp ce oraşele mici din zona rurală duc lipsă de medici. Vom încerca să realizăm o centralizare a posturilor, astfel încât să putem organiza la nive naţional aceste concursuri”, a spus Sorina Pintea luni, la Bistrița.

Ministrul Sănătății a mai spus că numărul de cereri ale medicilor de a pleca în străinătate s-a redus la jumătate după ce salariile din sistemul sanitar au crescut. "Cererile depuse de medici pentru a pleca în străinătate pentru acele certificate de conformitate au scăzut cu aproximativ 45-50%. Există în schimb foarte multe solicitări pentru a se întoarce în România", a spus Pintea. (A.A.)

Vizualizări: 612

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: