Comunitate

Copii mici, abandonați în fața spitalului

Un bebeluș de șapte luni și fratele său mai mare, de un an și jumătate, au fost abandonați în fața Spitalului Județean Alexandria. Mama care și-a abandonat copiii este căutată acum de polițiști.

O tânără din Alexandria a lansat un apel pe Facebook, în speranța că poate afla ai cui sunt copiii. „Cine îi recunoaște sau le cunoaște rudele, sufletele acestea 2 au fost lăsate în fața Spitalalui Județean Alexandria. Haideți să le găsim familia sau rudele. Cine îi recunoaște sunt rugați să sune la 112. Cine a zis că toti copiii merită părinți, dar nu toți părinții merită copii mare dreptate a avut!!!”, a scris Elena Ștefan (foto), tânăra care i-a vizitat pe copii la spital.

Cei doi frați au fost internați la secția de Pediatrie și, potrivit medicilor, nu prezentau leziuni la nivelul corpului. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a o găsi pe femeia care și-a abandonat copiii.

Micuții vor fi preluați de Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. (A.A.) 

update: O femeie în vârstă de 23 de ani din Iaşi este cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, şi-a abandonat pe stradă cei doi copii, unul de câteva luni, celălalt mai mic de doi ani, ea revenind după două zile la spital, acolo unde copiii fuseseră duşi şi internaţi.

Vizualizări: 305

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: