Eveniment
Copil atacat de un tânăr drogat
Un tânăr în vârstă de 29 de ani este cercetat de poliţişti după ce marţi, într-o piaţă din Deva, a încercat să smulgă un copil de doi ani şi jumătate din braţele mamei sale, agresorul, despre care se bănuieşte că ar fi fost sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, declarând ulterior că a făcut acest gest deoarece i s-a părut că minorul ar fi fost al lui.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, incidentul a avut loc în Piaţa Arras, situată într-o zonă relativ centrală a municipiului Deva, locul fiind amenajat sub forma unui părculeţ, frecventat des de localnici şi copii.
"Minorul nu a suferit vătămări corporale, iar tânărul a fost reţinut de trecători până la sosirea poliţiştilor, care s-au deplasat, în cel mai scurt timp, la locul faptei. La faţa locului a intervenit un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică Deva, care l-a imobilizat pe tânăr şi l-a condus la o unitate medicală în vederea evaluării psihiatrice", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe şi continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care s-a comis fapta şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Tânărul urmează să fie internat la Spitalul de Psihiatrie din localitatea Zam.