Eveniment
Copil traumatizat de moartea violentă a părinților
Un bărbat din judeţul Brăila şi-a înjunghiat soţia cu un cuţit, chiar în faţa copilului lor, ulterior individul fiind găsit spânzurat. Forţele de ordine au fost alertate despre tragedie chiar de copilul familiei, un băiat de 14 ani.
Conform IPJ Brăila, duminică seară, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către un copil în vârstă de 14 ani, cu privire la faptul că tatăl său ar fi înjunghiat-o cu un cuţit pe mama sa.
"La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, iar din primele date se pare că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Râmnicelu, în timp ce se afla la domiciliul comun, pe fondul unui conflict spontan pe care l-ar fi avut cu soţia sa, în vârstă de 43 de ani, ar fi înjunghiat-o cu un cuţit în zona pieptului, după care a părăsit locuinţa”, a transmis, luni, IPJ Brăila.
Sursa citată a precizat că la faţa locului au intervenit şi echipajele medicale, pentru acordarea de ajutor de specialitate femeii, dar nu au mai putut-o salva.
În urma activitătilor de căutare, poliţiştii l-au identificat pe barbatul în cauză, spânzurat într-o anexă a gospodăriei.
Anchetatorii au deschis dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi ucidere din culpă.