Externe
Cosmonauți ruși și americani, blocați în spațiu

Rusia va lansa o navă de salvare spre Stația Spațială Internațională, luna viitoare, pentru a aduce înapoi pe Pământ trei astronauți care au rămas blocați pe orbită după ce capsula în care au ajuns acolo a fost distrusă de un micrometeorit.
Nava Soiuz MS-22 a suferit avarii și a avut o scurgere puternică de lichid de răcire de radiator în spațiu, provocând anularea unei ieșiri în spațiu programate.
Deși agenția spațială a Rusiei, Roscosmos, a spus că lovitura nu a provocat o amenințare directă la adresa echipajului, ea a dus, totuși, la îngrijorări cu privire la o potențială situație de urgență în care toți membrii echipajului trebuie aduși rapid înapoi pe planetă. În condițiile în care scurgerea de lichid a dus la temperaturi crescute în cabină, s-a renunțat la nava MS-22. Sunt șapte persoane, în acest moment, la bordul Stației, deși capsula SpaceX are doar patru locuri.
Roscosmos a anunțat că va lansa o capsulă MS-23 în februarie, pentru a-i aduce înapoi pe Pământ pe astronauții ruși Serghei Prokopiev și Dmitri Petelin și pe americanul Francisco Rubio.
Micrometeoriții sunt fragmente de rocă sau metale, de multe ori la fel de mici precum nisipul, însă reprezintă un pericol semnificativ pentru astronauți. Ei circulă în spațiu la viteze care le depășesc pe cele ale unui glonț, și pot provoca avarii grave dispozitivelor spațiale.
Vizualizări: 47
Trimite pe WhatsApp