Eveniment
COVID-19 a ,,decapitat,, conducerea spitalului din Tg. Jiu
Este haos la spitalul din Târgu-Jiu, după ce managerul unităţii medicale, directoarea de îngrijiri a spitalului şi o infirmieră au fost confirmaţi cu coronavirus. Sâmbătă, ministrul Nelu Tătaru, anunţa că la conducerea spitalului ar putea fi adus management militar.
Managerul spitalului din Târgu-Jiu a fost dus cu ambulanţa la spital, după ce a fost confirmat cu noul COVID-19.
Surse medicale au declarat că managerul Dumitru Vienescu a sunat duminică dimineaţa la 112 şi a solicitat o ambulanţă. El a fost testat pozitiv de joi, însă a contestat rezultatul primului test şi a refuzat internarea, izolându-se la domiciliu.
Trei angajaţi ai spitalului sunt confirmaţi pozitiv, iar alţi 80 sunt în izolare la domiciliu, în aşteptarea rezultatelor testelor.
Managerul Dumitru Vienescu a fost testat pozitiv cu echipamentul de testare care se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă, dar a contestat rezultatul, invocând faptul că aparatul nu este omologat prin ordin de ministru. El a fost internat după ce au venit rezultatele unui al doilea test, prelucrat la Bucureşti.
Au mai fost testate pozitiv şi directoarea de îngrijiri a spitalului, Claudia Motea, şi o infirmieră, soră cu aceasta. În urma anchetei epidemiologice au fost testaţi alţi 80 de angajaţi, care sunt izolaţi la domiciliu. Pentru o parte dintre ei, testele au fost negative, dar nu se ştie când se vor întoarce la serviciu.
Potrivit DSP Gorj, nu va fi testat tot personalul, ci doar cei care au simptome.
Ministrul Nelu Tătaru, anunţa că la conducerea spitalului ar putea fi adus management militar.