Stil de viață
CTP despre cei care nu cred în existența COVID-19: "Îți vine să-i dai dracului"
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat, la Digi24, legat de românii care nu cred că există COVID-19 şi care, chiar când sunt bolnavi, cer externarea, că „îţi vine să-i dai dracului!“, scrie Adevărul.
„Îţi vine să-i dai dracului pe ăstia care cer externarea din spital. Păi, n-ai vrut tu să pleci, că te torturăm aici? Te scapă avocata poporului… La un moment dat îţi vine să-i dai dracului, să-ţi iei câmpii. Medicii nu au voie să facă asta, trebuie să strângă din dinţi, să-i trateze chiar şi pe indivizii care îi jignesc, care chiar îşi bat joc, cărora nu le pasă nici de ei nici de alţii“, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi24, în contextul discuţiei despre pacienţii covid-19 care nu cred că virusul este real şi cer să fie externaţi.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni alte 681 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, bilanţul fiind de 38.139. De asemenea, 12 persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.026. Numărul pacienţilor cu test pozitiv externaţi la cerere a ajuns la 972. Numărul pacienţilor aflaţi la Terapie Intensivă se apropie de 300.