Externe

Cum sprijină Ungaria familiile care fac mai mulți copii

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat duminică o serie de stimulente fiscale şi de creditare pentru familii, ca parte a eforturilor guvernului de la Budapesta de a stimula natalitatea, informează Reuters.

Printre măsuri se numără extinderea unui program de credite imobiliare subvenţionate pentru familiile cu cel puţin doi copii, pentru cumpărarea de locuinţe vechi; subvenţii pentru achiziţionarea de automobile; anularea impozitului pe venit pentru femeile care cresc cel puţin patru copii. Femeile sub 40 de ani care se căsătoresc prima dată pot beneficia de un împrumut de 10 milioane de forinţi (circa 31.000 de euro); o treime din datorie se va şterge la naşterea celui de-al doilea copil, iar creditul va fi considerat rambursat la naşterea celui de-al treilea copil.

"Acesta este răspunsul pentru unguri, nu pentru imigraţie", a spus Orban în discursul său anual privind starea naţiunii. El a arătat că "în Europa se nasc din ce în ce mai puţini copii. Pentru Occident, răspunsul este imigraţia. Pentru fiecare copil în minus, trebuie să vină altul, iar atunci cifrele vor fi în regulă." "Numai că noi nu avem nevoie de numere. Avem nevoie de copii unguri", a explicat premierul.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: