Eveniment
Curtea Constituțională lămurește încă o dată sintagma "data ieșirii inițiale la pensie"
Curtea Constuţională a constatat miercuri că sintagma „la data înscrierii iniţiale la pensie” din OUG 1/2013 este constituţională în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea 263/2010.
„În ziua de 20 ianuarie 2021, Curtea Constituţională, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la data înscrierii iniţiale la pensie” din cuprinsul art. IV alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este constituţională, în ceea ce priveşte beneficiarii pensiilor de invaliditate, în măsura în care se interpretează că se referă la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă prin aplicarea, pentru prima oară, a condiţiilor de vârstă legală de pensionare şi stagiu complet de cotizare prevăzute de Legea nr.263/2010. Decizia este definitivă şi general obligatorie”, arată CCR, într-un comunicat de presă.
La alineatul (1) al articolului IV din OUG 1/2013 este prevăzut că: „Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele de corecţie care se aplică punctajelor medii anuale determinate”.
Alineatul (2) de la acelaşi articolul al actului normativ, luat în discuţie de CCR, arată că: „În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată la data înscrierii iniţiale la pensie”.