Politică

Dăncilă își asumă obiective pentru 2024

Guvernul îşi asumă obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

"Adoptarea monedei euro este un proiect complex, de mare anvergură, care trebuie temeinic pregătit prin implicarea specialiştilor, a mediului academic, patronatelor, sindicatelor, partidelor politice, societăţii civile şi, desigur, a tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu. În cursul anului trecut, comisia - din care au făcut parte reprezentanţi ai acestor structuri - a avut o activitate intensă, cu reuniuni bilunare. În urma acestora au rezultat două documente: planul naţional de adoptare a monedei euro şi raportul de fundamentare al acestui plan. Astăzi, Guvernul îşi va însuşi aceste documente în vederea asumărilor politice. Ulterior, vor fi transmise Comisiei Europene. Implicit, ne asumăm obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024", a afirmat Dăncilă în deschiderea şedinţei de guvern.

Premierul a subliniat că trebuie luate "măsurile necesare pentru creşterea competitivităţii şi asigurarea unei creşteri economice sustenabile", pentru ca aderarea la moneda euro să aducă beneficii românilor.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: