Comunitate
Depășirea periculoasă l-a lăsat fără permis
Un accident rutier care putea avea urmări grave a fost evitat în ultimul moment de un polițist dupa ce un șofer a intrat pe contrasens, lângă Săliște, în județul Sibiu.
Incidentul a avut loc marți seara, seara de 5 septembrie 2023, în jurul orei 20.00, pe Drumul Județean 106D.
”Un bărbat de 31 de ani, domiciliat în localitatea Orlat, a fost protagonistul unei manevre periculoase ce putea avea consecințe grave. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au intervenit cu promptitudine și profesionalism pentru a preveni un accident major.
Totul a început când șoferul, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106D, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară. Acesta a încălcat marcajul simplu continuu și nu s-a asigurat că din sens opus nu circula niciun alt autovehicul. Cu toate acestea, din sens opus se apropia o autospecială în care se aflau polițiști în patrulare, care se deplasau în misiune.
Coliziunea părea inevitabilă, dar unul dintre polițiști, aflat la volanul autospecialei, a reacționat prompt și a evitat impactul printr-o manevră rapidă. Ulterior, polițiștii au început să-l urmărească pe șoferul indisciplinat, efectuând semnalele regulamentare de oprire. Cu toate acestea, șoferul nu s-a lăsat intimidat și și-a continuat deplasarea, virând rapid într-o zonă greu accesibilă din extravilanul localității Orlat”, a transmis IPJ Sibiu.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a fost identificat și sancționat în conformitate cu legile în vigoare. Pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară și pentru neoprirea la semnalele polițiștilor, față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu o amendă în valoare de 1.450 de lei. În plus, i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.