Justiție

Director reținut pentru luare de mită

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Arad, Caius Parpală, a fost reţinut de procurorii DNA, marţi, pentru că ar fi primit mită 8.000 de lei de la administratorul unei firme pentru a-l scăpa de controale.

Parpală ar fi primit mita prin intermediar, în două rânduri, precizează DNA într-un comunicat de presă.



„În zilele de 24 august 2022 şi 3 octombrie 2022, suspectul Parpală Caius Mihai ar fi primit suma totală de 8.000 lei, prin intermediar, respectiv în mod direct, de la un administrator de societate comercială care activează în sectorul exploatării agregatelor minerale, pentru ca, în calitatea sa de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, să sprijine activitatea societăţii respective prin nedispunerea unor controale apte să constate, să stopeze şi să sancţioneze activităţile ilegale efectuate de aceasta”, se arată în comunicat, conform Agerpres.

Directorul SGA Arad este cercetat pentru luare de mită în formă continuată.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: