Eveniment
Doi copii şi o femeie, răniţi în urma unui accident la Sibiu
Un accident rutier produs la Sibiu a avut ca victime doi copii și o femeie care au fost transportați la spital.
Doi copii, de doi şi patru ani, şi o femeie de 23 de ani au fost transportaţi miercuri la două spitale din municipiul Sibiu, fiind victimele unui accident rutier care a avut loc în oraş, au anunţat Poliţia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
"Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgenţă la un accident rutier în municipiul Sibiu pe strada Salzburg. În accident au fost implicate două femei şi doi minori (băieţi). Echipajul SMURD a evaluat medical copiii, ambii fiind transportaţi la CPU Luther. Un copil de 2 ani prezenta un traumatism facial, iar celălalt copil, în vârstă de 4 ani, acuza dureri abdominale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Cei de la Serviciul de Ambulanţă au transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe femeia rănită, cu "traumatisme cranio-faciale".
"Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Monaco, o femeie în vârstă de 23 de ani, din judeţul Sibiu, a pătruns în intersecţia cu strada Salzburg fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre aeroport de către o femeie în vârstă de 40 de ani, din judeţul Timiş. Doi copii, în vârstă de 2, respectiv 4 ani, pasageri în auto condus de către femeia din judeţul Timiş, precum şi o pasageră în vârstă de 23 de ani, din celălalt auto, au fost transportaţi la spital conştienţi. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului", a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.