Eveniment
Doi cumnați au murit într-un incendiu
Doi cumnați din județul Buzău, de 54, respectiv 70 de ani, au murit joi seară, după ce casa în care se aflau a luat foc. Vecinii au încercat să-i salveze pe cei doi bărbați, dar n-au reușit să răzbată până la ei, din cauza flăcărilor puternice.
Ambele victime au fost găsite fără suflare. Dubla tragedie s-a petrecut în comuna Stâlpu, unde locuia bărbatul de 54 de ani, grav bolnav. Omul era vizitat periodic de cumnatul său, în vârstă de 70 de ani, așa cum s-a întâmplat și joi seară. O vecină a vorbit cu cei doi cu câteva minute înainte să izbucnească incendiul.
Vecină: „Doar am stat de vorbă și am plecat acasă și ei au rămas în casă”.
Localnicii spun că inițial s-a auzit un zgomot puternic, apoi casa a fost cuprinsă de flăcări.
Nicolae Catargiu, localnic: „Am căutat să îi scoatem, dar nu am putut să intervenim din cauza flăcărilor mari, după care pompierii au intrat în acțiune”.
Stelian Gioabă, primar Stâlpu: „Cei doi nu au mai avut nicio șansă, unul dintre ei din câte am înțeles de la pompieri l-au găsit undeva aproape de ușă, cred că încercat să se salveze”.
Pompierii au reușit să stingă focul după două ore de eforturi. În casă, militarii au găsit și o butelie, care era intactă.
Ionuț Cășaru, ISU Buzău: „Incendiul se manifesta generalizat la o locuință pe o suprafață de aproximativ 150 mp cu posibilitate de propagare la încă o locuință aflată în apropiere”.
Pompierii fac acum investigații pentru a lămuri de la ce a pornit totul.