Eveniment
Doi șoferi băuți, doi adolescenți răniți
Doi adolescenţi au fost răniţi într-un accident în care au fost implicate două autovehicule, în judeţul Constanţa, poliţiştii stabilind că ambii şoferi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cel care a provocat accidentul nu are permis de conducere şi a fugit de la locul faptei, fiind găsit acasă. Cei doi răniţi erau pasageri în maşina care a provocat evenimentul rutier.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, un bărbat în vârstă de 27 de ani conducea, luni seara, un autoturism pe DN 22C, dinspre localitatea Castelu către Medgidia. La un moment dat, el a pierdut controlul direcţiei de mers şi maşina s-a ciocnit frontal cu un ansamblu de vehicule format din autotractor şi semiremorcă, condus regulamentar din sens opus, de către un bărbat.
Şoferul de 27 de ani a fugit de la locul accidentului, fiind găsit de poliţişti acasă. Oamenii legii au stabilit că el se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, el nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii au stabilit că şi conducătorul ansamblului de vehicule, care a fost lovit în accident, era sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului, doi adolescenţi, unul de 16 ani şi altul de 17 ani, ambii din localitatea Castelu, pasageri în autoturism, au fost răniţi uşor.