Externe

Dorin Chirtoacă a fost ales preşedinte al Partidului Liberal

Fostul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost ales preşedinte al Partidului Liberal (PL) din Republica Moldova, la congresul formaţiunii desfăşurat sâmbătă, după ce în decurs de 20 de ani liberalii l-au avut la conducere pe Mihai Ghimpu, informează duminică presa de peste Prut. Până acum, Dorin Chirtoacă a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte al PL.

Într-un discurs de bilanţ, Mihai Ghimpu, care a devenit preşedinte onorific al PL, a evocat realizările partidului şi a criticat actuala guvernare.

Deşi sondajele arată că PL nu are şanse să ajungă în noul legislativ în urma alegerilor parlamentare din februarie, Chirtoacă a declarat că obiectivele liberalilor nu ţin de statistici. "Ne angajam pe termen lung, nu pentru o lună sau trei ani. Acesta ne este scopul, nu puterea, ci Unirea. Sondajele sunt partea tehnică,' a afirmat el, în contextul în care o declaraţie de unire a Republicii Moldova cu România a fost votată în cadrul congresului Partidului Liberal.

Cu două zile în urmă, fostul primar al Chişinăului, acuzat de procurorii de la Departamentul anticorupţie de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată, a primit aprobarea că poate părăsi teritoriul Republicii Moldova, transmite site-ul Anticorupţie.md. La un an şi jumătate după ce a fost reţinut, Curtea de Apel Chişinău a anulat la 29 noiembrie 2018 toate restricţiile impuse fostului edil în calitate de învinuit, aminteşte publicaţia Ziarul de gardă.

Partidul Liberal a fost înfiinţat în septembrie 1993. Iniţial, liderul formaţiunii a fost Anatol Şalaru, actualul preşedinte al Partidului Unităţii Naţionale din Republica Moldova. În 1998, conducerea formaţiunii a fost preluată de Mihai Ghimpu.

La ora actuală, liberalii sunt în opoziţie în parlamentul de la Chişinău, unde sunt reprezentanţi de nouă deputaţi. Formaţiunea susţine că are peste 20.000 de membri în toată Republica Moldova, conform unor canale media de peste Prut.

Vizualizări: 221

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: