Sport

FCSB revine în Ghencea după opt ani

Ministerul Apărării și-a dat acordul pentru ca derby-ul FCSB - Dinamo, din etapa a doua a Ligii 1 să se joace pe stadionul Ghencea. Meciul e programat pe 22 iulie iar FCSB revine cu această ocazie după opt ani în Ghencea.

FCSB a cerut din nou să joace în Ghencea iar administratorul stadionului, CSA Steaua, a solicitat avizul lui Angel Tîlvar, ministrul Apărării. Surse autorizate informează că ministrul MApN a semnat favorabil solicitarea ca FCSB să poată intra în Ghencea, a informat ProSport.

„Având aprobarea numărului 1 din MApN, comandantul CSA, Ștefan Bichir, va trebui să răspundă pozitiv adresei formulate de FCSB pentru punerea la dispoziție a arenei. FCSB a trimis un document pentru a cere punerea la dispoziție a arenei, iar Ministerul Apărării a răspuns pozitiv. Ștefan Bichir, comandantul CSA Steaua, a transmis deja clubului din Ghencea că cererea clubului lui Becali a fost acceptată și semnată de Tîlvar.

În ultima solicitare către CSA Steaua, se precizează că FCSB a cerut „punerea la dispoziție” și nu „închirierea” arenei din Ghencea, ca până acum, pentru meciul cu Dinamo. E o variantă prin care clubul din Berceni a evitat să depindă de o Hotărâre de Guvern și astfel a ajuns mai ușor la o decizie favorabilă”, arată sursa citată.

Vizualizări: 51

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: