Sport
FCSB se teme de o singură echipă din Liga 1!
Managerul celor de la FCSB, Mihai Stoica, a numit singura echipă din Superliga de care se teme FCSB. Aceasta este Universitatea Craiova care este considerată în momentul actual peste CFR Cluj.
Mihai Stoica este de părere că nu CFR Cluj este principala contracandidată la titlu pentru FCSB, ci o altă formație din Superliga. Acesta nu se teme cel mai mult de CFR Cluj în lupta pentru titlul din Superliga cu de olteni. Președintele Consiliului de Administrație al vicecampioanei României a rămas impresionat de Universitatea Craiova, despre care spune că are o forță ofensivă excepțională.
„Craiova este peste CFR. Craiova a ratat nişte ocazii monumentale la 1-1 în meciul cu CFR de la Cluj, iar jucătorii de atac ai Craiovei nu au făcut un meci de excepţie atunci.
Universitatea Craiova pare cea mai bună echipă cu care ne confruntăm pentru că de la mijloc în sus arată foarte bine. A venit Mitriţă, care arată bine. A revenit şi Baiaram. Să-l vedem şi pe Kurtic. Dacă e ceea ce vor ei să fie, atunci sunt puţine echipe care arată aşa bine”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.