Eveniment

Femeie aruncată de la etajul 3

O femeie de 43 de ani a fost găsită moartă în fața unui bloc. Există suspiciuni că aceasta ar fi fost aruncată de la etaj de către soțul ei, după un conflict izbucnit între cei doi. Bărbatul de 45 de ani a fost reținut.

Femeia de 43 de ani s-ar fi prăbușit de la etajul 3 al blocului, impactul cu solul fiind fatal.

 
„La data de 4 ianuarie a.c., la ora 02.01, poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că, în fața unui bloc din municipiul Zalău, a fost găsită o persoană decedată. Ajunși la fata locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj”, au transmis reprezentanții IPJ Sălaj.

  
Din primele cercetări, anchetatorii îl au în vedere pe soțul femeii ca principal suspect. Cei doi ar fi participat la o petrecere și după au decis să înnopteze în locuința unei rude din Zalău. Ar fi început să se certe, iar scandalul ar fi luat rapid amploare. Potrivit procurorilor, este luată în calcul ipoteza că bărbatul, într-un exces de furie, ar fi aruncat-o pe soție pe geam de la apartamentul situat la etajul trei.

 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor calificat, iar cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Bărbatul de 45 de ani a fost reținut, cercetările în acest caz fiind în plină desfășurare.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: