Justiție

Fetiță agresată de un procuror. Parchetul General a dispus o anchetă!

Sorina, fetița de opt ani crescută de la un an într-o familie de asistenți maternali din Baia de Aramă, a fost luată cu forța de acasă vineri, pentru a fi dată spre adopție unor americani care mai au doi copii. Fetița a urlat, a țipat, s-a agățat de femeia căreia îi spune mamă, chiar dacă în acte este asistent maternal. Nu a contat, a fost luată cu poliția de acasă, iar o femeie procuror a târât-o zeci de metri pe asfalt.

Asistenul maternal al fetiței a fost concediat în luna mai, pentru ca familia să poată fi acuzată de lipsire de libertate. Procurorul Maria Pițurcă de la Curtea de Apel Craiova a dispus percheziții în acest dosar de lipsire de libertate, așa fiind explicată prezența ei acolo și a celor zece polițiști și mascați.

Avocatul asistenului maternal a explicat presei că procedura normală era să vină un executor judecătoresc la fața locului, pentru a o lua pe Sorina și a o duce la familia adoptivă. Dacă executorul judecătoresc constata că fetița se opune, ar fi urmat un program de consiliere care ar fi putut dura și câteva luni.

“Cei de la Direcţie au încălcat procedura de două ori. În primul rând că trebuiau să efectueze această informare când minora era scoasă spre adopţie internă şi trebuiau să reîndeplinească formele acestea de informare cu privire la dreptul de prioritate când minora era scoasă spre adopţie internaţională. Următorul pas este ca familia adoptivă să pună în aplicare sentinţa instanţei cu un executor judecătoresc. Acesta poate doar să constate dacă ea vrea sau nu să meargă în America. Dacă nu va vrea, urmează o perioadă de până la 6 luni de consiliere psihologică şi noi întâlniri de acomodare cu soţii care vor să o ia cu ei peste Ocean”, a spus avocatul Victor Dumitrică.

Parchetul general a dispus o anchetă în acest caz.

Vizualizări: 203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: