Eveniment

Fiica și-a ucis tatăl cu mai multe lovituri de cuţit

O femeie în vârstă de 34 de ani a fost arestată preventiv pentru violenţă în familie, după ce, în urma unui conflict spontan cu tatăl ei, i-a aplicat bărbatului mai multe lovituri cu un cuţit. 

Victima a murit la scurt timp după incident iar femeia a fost arestată. Incidentul a avut loc în comuna Ineu din judeţul Bihor.

”În data de 10.08.2023, în jurul orelor 13:10, în timp ce se aflau la domiciliul situat în comuna Ineu, jud. Bihor, pe fondul unui conflict spontan cu părinţii săi, suspecta C.E.E. l-a agresat pe tatăl ei, victima C. I. G., aplicându-i acestuia mai multe lovituri cu un cuţit, provocându-i leziuni ce au condus la decesul victimei după o scurtă perioadă de timp”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un comunicat de presă.

Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei magistraţilor de la Tribunalul Bihor.

Potrivit presei locale, bărbatul atacat cu un cuţit de fiica sa şi care a decedat, îşi întreţinea singur soţia bolnavă, fiica şi cei trei nepoţi.

Vizualizări: 43

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: