Comunitate

Focar de COVID la un centru de copii din Gorj


 
Încă trei angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, colegi ai infirmierei testate deja pozitiv cu COVID-19, au fost confirmați, luni, cu noul coronavirus, dar sunt asimptomatici. Cele patru persoane lucrează la un centru cu 36 de copii cu vârste cuprinse între trei luni și 18 ani. 

Mai mulți colegi ai infirmierei sunt izolați la locul de muncă, alături de cei 36 de copii.

„În urma testărilor efectuate în cadrul anchetei epidemiologice demarate de către DSP Gorj la nivelul centrului rezidențial subordonat DGASPC Gorj, unde, în data de 23 mai 2020, a fost confirmat un caz pozitiv de infectare cu noul coronavirus, s-au confirmat noi cazuri pozitive. La aceeași dată au fost recoltate probe de la 14 persoane, trei rezultate fiind pozitive. Cele trei persoane confirmate cu COVID-19 sunt asimptomatice", a declarat Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj

Vizualizări: 336

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: