Sport

FRF anunță suspendarea antrenorilor din umbră

Răzvan Burleanu a anunțat că FRF va sancţiona antrenorii din umbră, cei care închiriază altor tehnicieni licența Pro pentru a putea activa în Superliga.

Măsura se aplică din sezonul următor și presupune o suspendare de doi ani pentru cei vinovați. „Am pornit pe un drum şi nu vom da absolut deloc înapoi în ceea ce priveşte această direcţie, astfel încât toleranţa noastră este zero faţă de principiile pe care le-am enunţat. Începând din această vară, luăm în calcul sancţionarea antrenorilor din umbră. Prin antrenor din umbră înţelegem antrenori care îşi închiriază licenţele, indiferent de categoria acestora, pentru alţi antrenori care nu sunt posesori de licenţă. Ne dorim să fim mai restrictivi de la un an la altul în această zonă de educaţie. Urmărim ca din sezonul 2023-2024 să suspendăm pentru o perioadă de doi ani de zile licenţele Pro ale antrenorilor din umbră, ale antrenorilor care îşi închiriază licenţele. Mi-aş fi dorit să nu ne confruntăm cu astfel de probleme, să nu fim puşi în această situaţie, dar vedem că este nevoie ca restricţiile să fie şi mai dure”, a declarat Răzvan Burleanu.

Președintele FRF a mai spus că federaţia e obligată să impună regula deţinerii de licenţă Pro pentru tehnicienii din Superliga

În ceea ce priveşte licenţa Pro, în România sunt 204 posesori ai acestei licenţe. Şi în vara acestui an demarează un nou curs de licenţă Pro împreună cu UEFA.

Vizualizări: 63

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: