Sport
Gianni Infantino, reales preşedintele FIFA
Gianni Infantino a fost reales preşedinte FIFA acesta neavând contracandidat şi câștigând alegerile ca şi Răzvan Burleanu la FRF, în unanimitate.
Avocatul elveţian Gianni Infantino, în vârstă de 52 de ani, va conduce forul internaţional FIFA pentru încă patru ani. El a fost reales în unanimitate în congresul ţinut în Rwanda, la Kigali.
Infantino conduce FIFA din anul 2016, când a preluat şefia de la Sepp Blatter. Deşi preşedinţii FIFA au dreptul la maximum trei mandate, Infantino vrea să conducă forul până în 2031, precizând că primul său mandat (2016-2019) este unul incomplet.
Şefii celor 211 confederaţii l-au reales pe Infantino şi l-au aplaudat la scenă deschisă. Au fost alegeri asemănătoare ca şi la UEFA şi la FRF unde Aleksander Ceferin şi Răzvan Burleanu nu au avut contracandidat şi au câştigat uşor.
Gianni Infantino a fost contestat puternic la CM 2022 din Qatar, dar a crescut rezervele financiare ale FIFA şi confederaţiile au încasat mai mulţi bani, astfel că sprijinul electoral a fost asigurat.
Preşedintele FIFA a declarat că vrea să crească încasările cu patru miliarde pentru ciclul 2023-2026, spunând că doar o organizaţie puternică poate obţine asemenea sume de bani: “Vom trece de la 7 miliarde de dolari, rețeta ciclului 2019-2022, la 11 miliarde, în următorul. Nu poți câștiga asemenea sume dacă nu ești o organizație puternică, solidă, și dacă nu ai încrederea tuturor”, a spus Infantino.
Schimbări sunt pregătite şi în ceea ce priveşte jocul de fotbal. Gianni Infantino promite un sistem VAR mai simplist pentru ţările sărace, dar şi o nouă regulă a offside-ului, care să favorizeze atacanţii.