Justiție
Gregorian Bivolaru a fost achitat
Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost achitat, vineri, de Tribunalul Cluj, în dosarul de trafic de persoane din 2007, pentru două dintre infracţiunile de care era acuzat - constituire a unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob şi trecerea ilegală a frontierei unui stat străin. În ceea ce priveşte restul acuzaţiilor, între care traficul de persoane, instanţa a constatat că a intervenit prescripţia. Totodată, a fost ridicat sechestrul instituit pe mai multe bunuri ale lui Bivolaru şi ale MISA. Decizia instanţei poate fi însă atacată cu apel.
Tribunalul Cluj a constatat, în sentinţa dată vineri, că legea penală mai favorabilă aplicabilă situaţiei juridice a 20 dintre inculpaţi, între care şi Gregorian Bivolaru, este legea penală veche.
Astfel, instanţa îl achită pe Gregorian Bivolaru pentru constituire a unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob şi de trecerea ilegală a frontierei unui stat străin.
Totodată, "încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art.12 alin.1 şi alin.2 lit.a coroborat cu art.2 pct.2 lit.b din Legea nr.678/2001 modificată, cu aplicarea art.41 alin.2 V.C.pen., de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art.323 alin.1 V.C.pen., de instigare la discriminare, prev. de art.317 V.C.pen., de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, prev. de art.5 teza a II-a din O.U.G. nr.31/2002, de trecerea ilegală a frontierei de stat a României, prev. de art.70 alin.1 din O.U.G. nr.105/2001, modificată prin Legea nr.39/2003 şi de instigare la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art.25 V.C.pen. rap. la art.321 alin.1 V.C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 V.C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale", se arată în decizia Tribunalului Cluj, publicată pe portalul instanţelor.
Instanţa a mai decis achitarea sau încetarea procesului penal faţă de ceilalţi inculpaţi din dosar.
De asemenea, au fost respinse pretenţiile civile formulate de mai multe părţi civile din dosar, iar alte acţiuni civile au fost lăsate nesoluţionate.
Instanţa a mai constatat că trei persoane vătămate nu au formulat pretenţii civile în cauză.
Totodată, Tribunalul Cluj a respins cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale cu privire la mai multe bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituită asupra bunurilor imobile aparţinând mai multor inculpaţi, între care şi Gregorian Bivolaru, precum şi asupra bunurilor imobile aparţinând părţilor responsabile civilmente Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) şi Fundaţia de Terapii Naturiste şi Yoga „Tara".
Decizia de vineri poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Acest dosar de trafic de persoane datează din 2007.
Gregorian Bivolaru a plecat din ţară în august 2004, după ce a fost trimis în judecată, iar opt luni mai târziu a fost prins şi arestat în Suedia, însă a cerut azil politic, iar autorităţile din această ţară i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitările de extrădare au fost respinse de autorităţile suedeze.
Fondatorul MISA a fost prins în Franţa în 26 februarie 2016, fiind extrădat în România în 22 iulie 2016, pentru executarea pedepsei de şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, primită în 14 iunie 2013, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, în aprilie 2012, magistraţii Tribunalului Sibiu l-au achitat pe Bivolaru.
Gregorian Bivolaru, condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, a fost eliberat condiţionat, părăsind Penitenciarul Bistriţa în 13 septembrie 2017, după ce a executat un an şi două luni din pedeapsă. El a afirmat la ieşire că va vedea ce va face în continuare, dorind să scrie cărţi.
La scurt timp, tot în septembrie 2017, Gregorian Bivolaru a fost dat în urmărire prin Europol de către autorităţile finlandeze, pentru mai multe infracţiuni de trafic de persoane şi abuz sexual, în Finlanda şi în Franţa, în perioada 2006 -2013.
Surse judiciare declarau pentru News.ro că autorităţile finlandeze au emis un mandat de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru. Fondatorul MISA a fost căutat, poliţiştii stabilind că el a părăsit ţara în mod legal în 14 septembrie 2017, la o zi după eliberare.