Politică
Guvernul pregătește programul pentru iarnă
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a cerut, joi, miniştrilor de linie să pregătească programul pentru iarnă în domeniul energetic, atât pentru populaţie, cât şi pentru producţia economică, a informat, la Palatul Victoria, după şedinţa Executivului, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
"Premierul Marcel Ciolacu a cerut ministerelor să pregătească asigurarea energiei în sezonul rece pentru populaţie şi pentru producţia economică. În primul rând, Ministerul Energiei a preluat sarcina de a pregăti în cel mai scurt timp programul pentru iarnă şi să-l prezinte Guvernului", a declarat Constantin, într-o conferinţă de presă.
El a anunţat, totodată, că Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care se asigură decontarea unor plăţi pentru furnizorii de energie, pentru ca sistemul să fie "în continuare perfect funcţional", cu preţuri plafonate pentru cetăţeni, cum este şi în prezent.