Eveniment

I-au furat banii din sobă

Un bărbat în vârstă de 40 de ani şi un tânăr de 14 ani din judeţul Dâmboviţa sunt cercetaţi după ce ar fi furat de la un bătrân pentru care prestau diverse munci suma de 15.000 de lei. Bătrânul păstra banii într-o sobă, de unde cei doi i-au luat, Poliţia reuşind să recupereze 12.000 de lei din suma sustrasă.

 
Potrivit IPJ Dâmboviţa, un bărbat de 87 de ani, din Ghirdoveni, a reclamat la secţia de Poliţie Rurală Moreni faptul că i-au fost sustraşi 15.000 de lei din locuinţă.
 


Principalii suspecţi au fost, încă de la început, un bărbat de 40 de ani şi un adolescent de 14 ani, pe care bătrânul îi plătea pentru a-l ajuta la treburile din gospodărie. Într-un moment de neatenţie din partea proprietarului, unul dintre cei doi a intrat în casă şi a furat banii care erau păstraţi într-o sobă. 
  
Poliţiştii au recuperat de la cei doi peste 12.000 de lei din suma furată, banii fiind predaţi bătrânului.
 
În urma evenimentelor, Poliţia continuă cercetările pentru furt calificat.

Vizualizări: 665

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: