Comunitate

I-au mințit pe profesori

Legea salarizării unitare din sistemul public nu este finalizată la 15 iulie, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform acestora, nici măcar grilele pentru sectorul învățământ nu sunt gata. Asta deși Guvernul Ciucă și Guvernul Ciolacu le-au promis profesorilor public, în mai multe rânduri, că la data de 15 iulie grilele de salarizare vor fi gata, la fel și legea salarizării.

Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a spus pentru Edupedu.ro săptămâna aceasta, înainte să-și dea demisia din funcție, că variantele de grile cu salariile profesorilor din noua lege a salarizării vor fi gata până pe 15 iulie. Acestea urmează să fie înaintate coaliției de guvernare, spunea Budăi. Cu referire la perioada până la care poate fi finalizat proiectul noii legi, adică data de 15 iulie, Budăi a transmis că solicitarea coaliției nu s-a referit la toată legea, ci a vizat domeniul Educației. Lucru fals, deoarece în mai multe rânduri oficialul a spus că este vorba despre întreaga lege.

Pe 7 iunie, ministrul Muncii spunea că termenul dat de coaliție pentru draftul legii salarizării este data de 15 iulie. „Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament.”

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: