Eveniment
Iasi: O femeie si un copil de 11 luni au fost victimele unui accident de masina
O femeie şi copilul ei, în vârstă de 11 luni, au fost transportati în stare gravă, la spital, după ce au fost loviti de o maşină în timp ce traversau strada în localitatea Domniţa din judetul Iasi.Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi susţin că femeia a traversat strada prin loc nepermis.
Potrivit reprezentanţilor SMURD Iaşi, cele două victime ale accidentului au suferit multiple traumatisme.
"Una din cele două victime, o femeie de 41 de ani, a suferit traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conştienţă, traumatism cranio-facial, contuzie toraco-abdominală, traumatism la nivelul urmărului drept, traumatism gambă dreaptă. A fost preluată de un Echipaj de Prim Ajutor şi transportată la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi, starea ei fiind stabilă. Cea de-a doua victimă, un copil de 11 luni, a suferit o contuzie toraco-abdominală. A fost preluat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă şi transportat la Spitalul de Pediatrie Sf. Maria din Iaşi. El era stabil la preluare", a declarat coordonatorul UPU-SMURD, prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu.