Externe

IDF anunță lovituri în Siria și Liban

Armata israeliană (IDF) a anunţat luni că a lovit mai multe ţinte în Siria ca răspuns la tiruri de rachete. IDF a raportat, totodată, noi tiruri dinspre Liban spre zona Har Dov şi Kyriat Shmona şi a menţionat că a răspuns acestor tiruri. Gruparea libaneză şiită Hezbollah, aliat al Iranului şi al grupării islamiste palestiniene Hamas, care controlează Gaza, a anunţat moartea unuia dintre luptătorii săi şi a indicat că a doborât o dronă israeliană.

Totodată, liderul grupării libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, va susţine un discurs vineri, primul de la începutul escaladării intense dintre gruparea sa şi Israel în urmă cu trei săptămâni, şi totodată primul de la izbucnirea războiului din Gaza.

Intervenţia lui Nasrallah va avea loc în cadrul unei ceremonii de "cinstire a martirilor care şi-au sacrificat viaţa pe drumul către Ierusalim", a anunţat duminică Hezbollah într-un comunicat.

 

Peste 8.000 de palestinieni, majoritatea civili şi circa jumătate dintre aceştia - copii, au fost ucişi în Fâşia Gaza de când au început bombardamentele Israelului asupra Fâşiei Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas. Peste 1.400 de persoane au fost ucise de partea israeliană, în principal civili, în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, potrivit autorităţilor israeliene. Ministrul apărării israelian Yoav Gallant a acuzat Hamas de "manipulare psihologică" în privinţa persoanelor luate ostatice în timpul atacului din 7 octombrie, după ce mişcarea islamistă a declarat că este gata să-i elibereze în schimbul tuturor prizonierilor palestinieni încarceraţi de Israel. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a declarat duminică că numărul ostaticilor ţinuţi de Hamas se ridică la 239, inclusiv "mulţi muncitori străini".

 

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, l-a îndemnat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu să permită intrarea imediată a mai multor ajutoare umanitare în Gaza şi a reiterat că statul israelian trebuie să respecte dreptul internaţional, care "acordă prioritate protejării civililor", se arată într-un comunicat al Casei Albe. Preşedintele american a discutat telefonic cu Netanyahu, duminică, convorbire în care a reiterat că Israelul are "tot dreptul" să-şi apere cetăţenii de terorism, dar trebuie în acelaşi timp să ţină cont de civilii din Fâşia Gaza.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: