Eveniment

Ilan Laufer şi familia sa, răniţi într-un accident rutier produs în Prahova

Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer, soţia sa, Alina, şi cei doi copii ai familiei au fost răniţi, sâmbătă, într-un accident rutier produs în municipiul Câmpina, judeţul Prahova. Primele date arată că maşina lui Laufer s-a izbit de un copac şi apoi de un alt autoturism, pe care tocmai încerca să îl evite.

 

Accidentul a avut loc sâmbătă, pe Bulevardul Carol I, în municipiul Câmpina.  ”Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pentru a evita coliziunea cu un alt autoturism, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un copac din afara părţii carosabile, ulterior, intrând în coliziune şi cu autoturismul mai sus menţionat, condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 40 de ani, precum şi a pasagerei dreapta-faţă, în vârstă de 42 de ani, şi a doi minori, care se aflau pe bancheta din spate, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, informează Poliţia Prahova.
 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că răniţii sunt fostul ministru Ilan Laufer şi familia acestuia.
 
Ambii şoferi implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Vizualizări: 212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: