Externe

Impune teste COVID-19 pentru toate persoanele sosite din China

Italia a decis impunerea de teste COVID-19 obligatorii pentru toate persoanele sosite din China, ţară confruntată cu o explozie a infectărilor după relaxarea bruscă a restricţiilor.

Oficialii italieni spun că e o măsură de detectare a posibilelor noi variante ale virusului. „Această măsură este esenţială pentru a asigura supravegherea şi detectarea posibilelor (noi) variante ale virusului astfel încât să protejăm populaţia Italiei”, a declarat ministrul italian al sănătăţii, Orazio Schillaci.

Regiunea Lombardia din nordul Italiei şi aeroportul Fiumicino din Roma au anunţat miercuri, înaintea deciziei oficiale a guvernului italian, că au hotărât să impună testarea pentru COVID-19 a tuturor pasagerilor veniţi din China.

La aproape o săptămână după izbucnirea în China a protestelor împotriva politicii zero-COVID, preşedintele chinez Xi Jinping a apreciat la începutul lui decembrie că varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 este mai puţin letală, prin urmare ea permite „mai multă flexibilitate”.

Vizualizări: 45

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: