Sport
Încă un meci de serie A, amânat
Partida dintre AC Torino şi Parma, din etapa a 25-a din Serie A, programat duminică, de la ora 15:00, a fost amânat din cauza coronavirusului, a anunţat clubul torinez.
''Meciul se va disputa la o dată care va fi anunţată ulterior'', se arată într-un scurt mesaj postat de club pe pagina sa de internet. Astfel, duminică vor mai avea loc doar partidele Genoa - Lazio şi AS Roma - Lecce.
Alte trei meciuri fuseseră deja amânate. Este vorba de Inter - Sampdoria, Atalanta Bergamo - Sassuolo şi Verona - Cagliari.
Nu doar fotbalul este afectat, ci şi rugby-ul. Federaţia italiană de resort a informat că meciul naţionalelor Italiei şi Scoţiei din competiţia feminină a Turneului celor Şase Naţiuni, prevăzut duminică la Roma, va fi reprogramat.
Aşa cum se ştie, meciul de sâmbătă dintre naţionalele masculine s-a încheiat cu victoria scoţienilor cu 17-0.