Eveniment
Încă un medic răpus de Covid19
O nouă tragedie din lumea medicală din România. Medicul generalist Mihaela Florea, din Giurgiu, s-a stins din viață la Spitalul Colentina, după o luptă intensă cu virusul SARS-COV-2.
Avea doar 48 de ani. Anunțul a fost făcut chiar de prietena ei, jurnalist la Reflectorul de Sud din Giurgiu, Nicoleta Croitoru.
”A fost un om excepțional, dedicat, ca medic de familie avea o grămadă de pacienți și pe toți i-a îngrijit cu toată dăruirea. Un om cald, un doctor responsabil și plin de viață. Păcat că tocmai ea, cea care a îngrijit în perioada asta inclusiv bolnavi COVID, a fost răpusă de aceasta boală nemiloasă. Avea toată viață înainte și mai avea atâta de dăruit…”, a afirmat aceasta.