Administrație

Încă un spor pentru funcționarii Prefecturilor.Guvernul le dă 30% ,,spor de covid,,

Guvernul acordă un spor de risc  de 30% angajaților Prefecturilor calculat la salariul de bază pe totă perioada stării de alertă .Guvernul explică acordarea sporurilor de risc angajaților din prefecturi prin faptul că aceștia ar fi desfășurat activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun, fapt ce ar fi presupus un risc suplimentar. La această motivație invocată de Executiv există un singur argument, acela că birocrații din prefecturi nu aveau atribuții de control și de sancționare a celor care nu respectau reglementările legale.

”De la începutul stării de alertă, au fost constituite grupuri de suport tehnic la nivelul instituțiilor prefectului pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, al căror secretariat este asigurat de către aceste instituții, fapt ce a condus, de asemenea, la un volum mai mare de muncă. În acest sens, se impune acordarea unui spor personalului din instituțiile prefectului, implicat în diferite activități de prevenire și limitare a infecțiilor cu noul coronavirus, în vederea asigurării unei măsuri de stimulare a funcționarilor publici care desfășoară asemenea activități”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ adoptat de Guvern.

Pentru abnegația, dăruirea, eforturile depuse, precum și pentru riscurile uriașe pe care și le-au asumat, angajații prefecturilor vor primi un spor de 30% la salariul de bază, pe perioada stării de alertă instituită în condițiile legii, se arată în hotărârea de guvern.”Acordarea sporului, în contextul celor menționate, va crește nivelul de responsabilitate și gradul de implicare ale instituțiilor prefectului pentru diminuarea cazurile de îmbolnăviri/infectări cu COVID-19. De asemenea, va crește gradul de respectare și de asigurare a regulilor de protecţie și de sănătate a oamenilor, implicarea în activitățile de control a instituțiilor în cauză, precum și monitorizarea suplimentară a zonelor de risc identificate”, susține Guvernul., potrivit național.ro

Vizualizări: 259

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: