Eveniment

Începe greva din sistemul de educație

Examenele naționale ar putea să fie bulversate de grava anunțată de sindicatele din educație.

Reprezentanţii sindicatelor au ţinut să precizeze că aceasta este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, subliniind că examenele naţionale susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a ”ar putea fi bulversate” de conflictul de muncă.

Ei îi critică pe politicieni, susţinând că au ”alte preocupări”, mai exact ”cum anume îşi vor împărţi posturile la faimoasa rotativă guvernamentală”.

”Eu nu am încredere în clasa politică, nu am încredere în promisiunile guvernanţilor. M-am săturat de promisiunile lor frumoase, că ne înţeleg şi sunt alături de noi. (...) Chiar dacă ei au totul la dispoziţia lor, legislaţia, instituţiile, mult mai importantă este forţa pe care o pot manifesta cei peste 350.000 de salariaţi din învăţământ şi cu părinţii şi elevii alături de noi se poate impune agenda unei clase politice”, a afirmat Marius Nistor.

El a transmis un mesaj şi acelor angajaţi din domeniul educaţiei care nu s-au exprimat în favoarea grevei: ”Prin tăcerea noastră legitimăm toate deciziile lor nefavorabile sistemului de învăţământ şi menţinerea unui statut social mai mult decât derizoriu”.

Sindicaliştii l-au criticat şi pe preşedintele Klaus Iohannis, susţinând că acesta ”întârzie să susţină educaţia” şi arătând că, din cauza deciziilor luate la nivel înalt privind salarizarea, dar şi infrastructura, oamenii bine pregătiţi nu se îndreaptă către acest sistem.

”Aşteptam din partea preşedintelui ţării să ne întâlnim cu domnia sa. Ne-am întâlnit ieri (luni – n.r.) cu un consilier prezidenţial, o doamnă distinsă, care reprezintă interesele sănătăţii, nu a venit nimeni din domeniul educaţiei. (...) Preşedintele întârzie să susţină educaţia. Îi readuc aminte atât preşedintelui, cât şi Guvernului că România Educată se face cu profesori educaţi, bine şcoliţi. Vrem să avem în scurtă vreme zece inşi pe un loc la intrarea în sistem. Or, astăzi, vin cei care nu-şi găsesc servicii în alte părţi”, a declarat liderul Federaţiei Alma Mater, Anton Hadăr.

Vizualizări: 32

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: