Eveniment

Influencerul Andrei Versace a fost găsit mort în casă

Andrei Pârvan, cunoscut ca Andrei Versace a fost găsit decedat într-un apartament din Bucureşti. Poliția a deschis o anchetă în acest caz, însă subliniază că pe trupul acestuia nu au fost găsite urme de violență.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că, sâmbătă, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 au fost sesizaţi prin apel 112, de către un agent de securitate al unui complex de locuinţe, situat la o adresă din Sectorul 1, cu privire la faptul că dintr-un apartament se simte un miros specific unei persoane decedate.   

”Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă. Ulterior, la faţa locului a ajuns şi un echipaj din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, în apartament a fost găsită o persoană decedată, fiind vorba despre un bărbat, fără a prezenta urme de violenţă”.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. 

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.
 
 

 

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: