Eveniment

Iohannis dă de pămînt cu Vela și Preafericitul

O declarație făcută de Raed Arafat în urmă cu o săptămână, dar care a trecut neobservată, anunța încă de atunci intențiile Guvernului de a încheia protocol cu Biserica pentru noaptea de Paște. Arafat chiar zicea că se discută cu "toată lumea", iar Institutul de Sănătate Publică face analize, pentru ca populația "să simtă că este Paștele". Cu siguranță, Marcel Vela nu a anunțat protocolul cu BOR ca unic decident. Tot Guvernul știa.

”Pentru noaptea de Înviere să știți că se discută nici să nu fie lumea privată, să se interzică să participe, să simtă că este Paștele. Să zicem că într-adevăr simte lumea într-adevăr sărbătoarea respectivă. Nu e anulată sărbătoarea pentru oameni, dar în același timp e posibil să fie niște măsuri neobișnuite în colaborare cu Biserica, pentru a proteja oamenii” a declarat Raed Arafat, în urmă cu o săptămână la Antena 3. El a spus că ”sunt discuții în acest moment", iar când se va lua o decizie va fi anunțată din timp, pentru ca "lumea să știe la ce să se aștepte".

Mai zicea Arafat că măsurile vor fi luate în așa fel încât să se ofere protecție populației, dar "în același timp sărbătoarea să aibă loc și să nu zică lumea că a trecut Paștele fără să simtă că a fost Paștele”.
 
”Cu siguranță când se stabilește modul prin care se va face, se va ieși și va fi anunțat cu siguranță. Și din timp, pentru ca lumea să știe ce urmează”, zicea Arafat. Și a ieșit marți Vela. Însă declarațiile sale au stârnit valuri de indignare.

Mai puțin observate au fost declarațiile lui Ludovic Orban de marți seara la Europa FM, unde a spus că nu are cum să se transmită virusul de la preoți, voluntari și polițiști, deoarece vor purta mască și mănuși. Spunea că riscul e minim. Nu considera nici că este discriminare față de catolici, pe motiv că "probabil, nu a fost nicio solicitare în sensul ăsta, iar ortodocșii reprezintă 86% dintre credincioși.

După anunțul lui Vela legat de protocolul cu Biserica, tot internetul a luat foc. Ce rost mai au măsurile de distanțare dacă într-o singură zi se permite mai multor oameni să interacționeze, fără garanția că va putea fi ținut bine sub control contactul între oamenii bisericii și ai Poliției cu populația?

Reacțiile fiind extrem de dure, era imposibil să fie menținut Protocolul. Astfel, Klaus Iohannis și-a asumat rolul celui care ceartă Guvernul pentru o măsură iresponsabilă, cerând anularea ei. Până la urmă nimeni nu poate dovedi dacă Ioahnnis știa sau nu știa dinainte de protocol și dacă a fost de acord cu el.
 
 

Vizualizări: 336

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: