Justiție
Jaful dintr-o pădure din Maramureș ajunge după opt ani la Parchet
Costel Alexe, ministrul interimar al Mediului, a spus, miercuri, într-o conferință de presă că a descoperit cea mai mare operațiune de tăieri ilegale de arbori, în Maramureș, la Ocolul Sighet, unde 100.000 de metri cubi de arbori au fost rași de pe fața pământului.
„În Maramureș, la ocolul Sighet, a fost 340 de hectare, în adâncul pădurii. Au fost 100.000 de metri cubi, o pădure rasă, cu un prejudiciu de milioane de lei pentru stat”, a spus Alexe, citat de Mediafax.
Acesta a mai declarat că în acea zonă s-au făcut tăieri în mod repetat, timp de opt ani fără ca cineva să le vadă.
„Nici autoritățile nu s-au sesizat. A existat o conlucrare comună. Săptămâna trecută dosarul a fost trimis la Parchet”, a mai spus ministrul Mediului.
„Mesajul pe care îl transmit este că eu îi vreau cu cătușe pe mâini pe toți cei care taie ilegal păduri”, a mai spus Alexe.