Eveniment

La Braşov a fost deschisă joi o secţie modulară de terapie intensivă cu 14 paturi suplimentare.

La Braşov a fost deschisă joi o secţie modulară de terapie intensivă cu 14 paturi suplimentare.

„ La Braşov a fost deschisă secţia modulară de terapie intensivă cu 14 paturi suplimentare de terapie intensivă care vor deservi zona. S-a suplimentat la Mureş, la Cluj, la Bucureşti. Asta încercăm să facem – să creştem numărul paturilor de terapie intensivă pentru următoarea perioadă. Echipamente medicale acum în stoc există. Avem o rezervă de ventilatoare, avem rezervă de echipamente”, a explicat Arafat.

Şeful DSU a precizat cea mai serioasă problemă rămâne resursa umană, cadrele medicale necesare în spitale.

„Cea mai serioasă problemă care rămâne e cea a resursei umane care chiar dacă te duci şi faci sute de paturi, dacă nu au resursa umană necesară, atunci bineînţeles nu ai cum să le operezi. Deci noi încercăm să găsim soluţiile, ca pe lângă creşterea numărului de paturi, să rezolvăm şi problema de personal, folosind rezidenţii de ani mari, detaşând medici, deci acel personal medical între unităţile sanitare, lucru pe care l-am făcut în ultima perioadă”, a completat Raed Arafat.

Întrebat dacă se aşteaptă să scadă numărul persoanelor depistate cu noul virus, din toamnă, când lumea se întoarce din concedii, în contextul în care în prezent sunt 10.000 de testări pe zi, la cerere, şeful DSU a răspuns: „Eu sper că totuşi numărul testelor să continue să fie unul mare, pentru că testele ne ajută să depistăm persoanele infectate şi să le carantinăm sau să le izolăm să zicem în sensul în care să nu intre în contact cu alţii. Eu sper totuşi că o să vedem că testele nu scad, ci cresc în continuare, mai ales dacă intră noile tehnici de teste rapide care se bazează pe antigen, nu pe anticorpi şi care să ne permită să punem diagnosticul într-un sfert de oră, 20 de minute sau 30 de minute, nu în câteva ore, cum se întâmplă acum”.

Arafat a mai spus că pot fi teste care nu au nici măcar nevoie de aparate, şi anume „testul se face doar pe baza reactivului, dar nu îţi trebuie aparate speciale în acest sens şi atunci am putea să creştem semnificativ numărul testelor”.

Alte 1.504 de cazuri noi de COVID-19 au fost anunţate joi de Grupul de Comunicare Strategică - cel mai mare număr zilnic de la declanşarea pandemiei - bilanţul îmbolnăvirilor fiind de 83.150. De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 38 de decese, totalul fiind 3.459. Un număr de 492 de pacienţi sunt la ATI.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: