Eveniment
La Petroșani o tînăra diagnosticata cu coronavirus a făcut prapăd în spital
Secţia Neurologie a Spitalului Petroşani a fost închisă pentru dezinfecţie, după ce o tânără confirmată cu infecţie cu noul coronavirus a fost internată aici. 50 de cadre medicale, inclusiv de la Ambulanţă şi angajații unei clinici private din Hunedoara, sunt izolate la domiciliu, relatează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Până acum, autorităţile au descoperit 50 de cadre medicale care au intrat în contact cu pacienta cu coronavirus, care a plecat de acasă, deşi era izolată la domiciliu, şi s-a plimbat prin mai multe secţii ale spitalului.
Cecilia Birău, purtător de cuvânt DSP Huneoara, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Secţia Neurologie a Spitalului Petroşani, acolo unde femeia a stat internată, a fost închisă pentru dezinfecţie, iar o parte din personalul de aici este izolat la domiciliu. Şi alte cadre medicale de la UPU au intrat în contact cu pacienta. De asemenea, tânăra a mers cu Ambulanţa, dar a fost şi la o clinică privată de imagistică din Hunedoara unde a făcut un RMN. Toate persoanele identificate până acum au fost testate pentru coronavirus.
„Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Au fost recoltate probe, se vor recolta şi mâine. Sunt 50 de persoane până acum. Sunt izolate la domiciliu, dar se continuă ancheta pentru a se stabili exact toate persoanele cu care a intrat în contact. Toate persoanele identificate până acum sunt cadre medicale. Ea, încercând să-şi găsească un diagnostic, a luat legătura cu mai multe cadre medicale. A mers şi cu Ambulanţa, a fost şi la un laborator de imagistică din Hunedoara.La Neurologie nu tot personalul este izolat, dar e clar că secţia este închisă ca să se realizeze dezinfecţia şi tot ce este ...reorganizarea secţiei. (...) Pacienţii cu care a stat în cele 5 ore sunt izolaţi şi li s-au recoltat probe", a declarat pentru MEDIAFAX, Cecilia Birău, purtător de cuvânt DSP Hunedoara
Potrivit reprezentanţilor DSP Hunedoara, testele au fost trimise la Timişoara şi se aşteaptă rezultatul.