Eveniment
La Ploiesti,un autoturism a intrat intr-o casa
O maşină a intrat în zidul unei case după ce a fost implicată, vineri dimineaţă, într-un accident pe strada Băicoi din municipiul Ploieşti, nefiind înregistrate victime, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.
"Din primele date se pare că un tânăr în vârstă de 25 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat indicatorul 'Oprire' amplasat la intersecţia străzilor Băicoi cu Inoteşti, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în gardul unui imobil şi, ulterior, a ajuns in zidul construcţiei", au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
La faţa locului au ajuns un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, o persoană a fost asistată medical la faţa locului, dar a refuzat transportul la spital.