Externe

Macron renunţă la pensia de preşedinte

Emmanuel Macron a renunţat la viitoarea sa pensie de preşedinte - în valoare de 6.220 de euro brut pe lună -, a anunţat Palatul Elysée în a 17-a zi de grevă în Franţa împotriva reformei pensionării, relatează AFP.

Şeful statului, care şi-a sărbătorit sâmbătă împlinirea vârstei de 42 de ani, şi al cărui mandat se încheie în 2022, a decis totodată să nu facă parte, în viitor din Consiliul Constituţional francez. Foştii şefi de stat sunt membri de drept pe viaţă ai Consiliului şi primesc o indemnizaţie în valoare de 13.500 de euro pe lună.

Această decizie intervine în plină grevă şi manifestaţii împotriva unei reforme a pensionării pe care o doreşte preşedintele, care a îndemnat sâmbătă la un ”armistiţiu”, în a 17-a zi de mobilizare.

Însă, potrivit Palatului Elysée, ”nu este o voinţă de afişare”, ci doar ”o voinţă de coerenţă” a lui Emmanuel Macron, primul preşedinte care renunţă la pensia pe viaţă la care are dreptul după ce pleacă din funcţie.

Pensia unui fost preşedinte este în valoare de 6.220 de euro brut pe lună. Potrivit unei legi din 1955, această pensie nu este condiţionată de vârstă şi nici de vreun plafon al veniturilor.

”El a decis să nu beneficieze de această lege pe termen scurt în 2022 şi nici în 2027, în cazul unui al doilea mandat”, a declarat Palatul Elysée pentru AFP, confirmând această informaţie dezvăluită de Le Parisien.

În schimb, ”un nou sistem urmează să fie creat în cadrul viitorului regim universal cu puncte” care, în cadrul reformei în curs, urmează să înlocuiască cele 42 de regimuri de pensionare aflate în vigoare în prezent în Franţa.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: