Justiție
Manager de spital, incompatibil timp de patru ani
Fostul manager al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia” Bucureşti Gheorghe Peltecu s-a aflat în incompatibilitate timp de aproape 4 ani, având simultan şi un contract cu o firmă privată, în calitate de medic ginecolog, a decis Agenţia Naţională de Integritate. De asemenea, Gabriela Stan, fost funcţionar cu funcţie de conducere în Ministerul Sănătăţii, a fost timp de trei ani şi director financiar contabil în cadrul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, aflându-se şi ea în compatibilitate.
”PELTECU GHEORGHE, fost Manager în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia” Bucureşti - INCOMPATIBILITATE
În perioada 01 aprilie 2014 – 30 decembrie 2017 a exercitat simultan funcţia de manager în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia”, Bucureşti şi pe cea de medic ginecolog (persoană contractuală cu contract individual de muncă) la o societate comercială. Asfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006 şi nu a respectat dispoziţiile art. 178, alin. (4) din acelaşi act normativ”, a anunţat ANI marţi.
Conform ANI, medicul nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Tot în incopatiblitate s-a aflat timp de trei ani Gabriela Stan, funcţionar public de conducere în Ministerul Sănătăţii, care, în perioada 01 aprilie 2014 – 31 martie 2017, ”a exercitat simultan funcţia publică de conducere şi pe cea de Director financiar contabil în cadrul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, încălcând astfel dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003”.
De asemenea, Lazăr Octavian Fulger, şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu” Timişoara, este acuzat de conflict de interese administrativ pentru că în perioada exercitării funcţiei de Şef de secţie a deţinut, respectiv deţine părţi sociale la două societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, care au stabilit relaţii cu caracter patrimonial cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu” Timişoara.
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, Judeţul Iaşi, cu privire la posibila încălcare de către IFTIME ALIDA – ELENA, Director al Şcolii Gimnaziale Oţeleni, Judeţul Iaşi şi Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Oţeleni, a dispoziţiilor art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (în formele în vigoare până la data de 28.07.2017, respectiv începând cu data de 28.07.2017).
”În perioada mai 2017 – septembrie 2018, în exercitarea atribuţiilor de serviciu aferente funcţiei de director al Şcolii Gimnaziale Oţeleni, persoana evaluată a semnat acte în temeiul cărora soţul persoanei evaluate a obţinut venituri în sumă totală de 43.400 lei. Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârşirea infracţiunii de „conflict de interese penal”, respectiv „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”, prevăzute de art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (în formele în vigoare până la data de 28.07.2017, respectiv începând cu data de 28.07.2017)”, porecizează ANI.