Economie
MApN aduce 45 de tone de echipamente de protecție în România
Cele 45 de tone de echipament medical, constând în 100.000 de combinezoane de protecţie, achiziţionate de statul român, au ajuns joi pe Aeroportul Otopeni, fiind transportate de la Seul.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MApN, transportul a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic.
Unul dintre comandanţii echipajelor care operează aeronava pe timpul acestei misiuni este locotenent-comandorul George Crăciun, pilot din Forţele Aeriene Române, detaşat în cadrul Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic, precizează MApN.