Eveniment

Masoneria a intrat în panică din cauza coronavirusului

Radu Bălănescu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România, a transmis un mesaj urgent pentru membrii MLNR în contextul răspândirii coronavirusului atât la nivel național, cât și în întreaga lume.

Conform documentului, Marea Lojă Națională din România recomandă membrilor săi ca, în cazul în care au cunoștință de organizarea de manifestări masonice ce se încadrează în categoriile enunțate în comunicatul oficial al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (Ținute comune sau ceremonii, simpozioane, conferințe etc., în special când participanții provin din mai multe zone ale țării, cu risc COVID-19 sau fără, și când aceștia trec prin puncte aglomerate, cum ar fi aeroporturi, gări CFR, aerogări), să înștiințeze organizatorii cu privire la necesitatea obținerii aprobărilor de la Direcțiile de Sănătate Publică locale, sau, după caz, cu privire la imposibilitatea organizării respectivului eveniment.

Marea Lojă Națională din România recomandă membrilor săi să urmeze aceste indicații:Dacă un Frate prezintă semne de boală (febră, dureri musculare, deranjament stomacal, dificultăți de respirație, tuse seacă) nu va participa, sub nicio formă, la Ținute (Rituale / Albe) și nici la alte întruniri (simpozioane, conferințe, concerte etc.) și va urma instrucțiunile menționate mai jos.

Dacă vreunul din membrii familiei prezintă simptomele descrise mai sus, Fratele va evita participarea la Ținute (Rituale / Albe) sau la alte întruniri (simpozioane, conferințe, concerte etc.) și va urma instrucțiunile menționate mai jos.

Recomandăm Fraților să renunțe temporar la orice tip de contact fizic specific Frăției

(atingeri și orice alte metode de recunoaștere care implică orice formă de contact fizic), în cadrul ceremoniilor rituale, înainte sau după întâlnirile masonice.

Se va evita, pe cât posibil, apropierea la o distanță mai mică de 1.3 – 1.5 metri între Frați.

Rămâne la latitudinea Lojilor să evite efectuarea Inițierilor și Sporurilor de Salariu în această perioadă și recomandăm ca netezirea / instrucția gradului să fie făcută doar verbal, fără exemplificările practice, care implică atingerile specifice fiecărui grad în parte.

Fiecare Lojă va desemna un Frate care va dezinfecta cu alcool sau clor pupitrele de lucru și recuzita Templelor înainte și după Ținută.

Deoarece COVID-19 afectează cu precădere persoanele vârstnice și pe cele care suferă de boli pulmonare, boli ale inimii, hipertensiune arterială sau diabet, recomandăm Fraților care se încadrează în aceste categorii să manifeste o prudență deosebită cu privire la participarea la toate întrunirile.

Minimizați folosirea transportului în comun (spre exemplu, metrouri / autobuze / troleibuze / tramvaie) pentru a ajunge la întâlniri.

Spălați-vă bine pe mâini înainte și după întâlniri timp de 20 de secunde cu apă caldă.

Acest instrucțiuni se aplică chiar dacă purtați sau nu mănuși în timpul ceremoniilor.

Dacă un Frate este îngrijorat că prezintă simptome ale COVID-19, îi recomandăm să utilizeze numărul unic de urgență 112 și 917 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Orice membru M L N R care nu se simte bine ar trebui să urmeze sfaturile autorităților publice de sănătate din România. Dacă se știe că un membru M L N R a fost infectat cu COVID-19, este politica standard a autorităților publice de sănătate din România să îi contacteze pe toți cei cu care acesta a fost în contact. Ne așteptăm ca toți membrii

M L N R să coopereze în totalitate pentru a reduce riscul la minimum posibil ca alți membri ai M L N R – precum și cetățenii români – să fie expuși.

Ca întotdeauna, sănătatea membrilor M L N R și a cetățenilor români este primordială. Îi încurajăm pe toți membrii M L N R să urmeze aceste îndrumări și să se informeze cu privire la evoluțiile prezentate de autoritățile publice de sănătate din România, pe măsură ce sunt emise.

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: