Eveniment
Maternitatea Odobescu din Timișoara a intrat în carantina după ce 5 asistente au coronavirus
Maternitatea Odobescu din Timișoara a intrat în carantină după ce cinci asistente medicale au fost confirmate cu coronavirus. Peste 80 de paciente şi personal medical sunt acum în maternitate. Momentan nu se ştie de unde au contactat cadrele medicale virusul.
“Se pare că virusul a fost contactat în comunitate, nicidecum în spital. Acum vom testa întregul personal. Aproape 90 de persoane vor fi testate și se vor lua toate măsurile, așa cum sunt procedurile instituite.
Nu cred că vor fi testați și pacienții, că nu au fost în contact, acolo sunt copii. Situația este extrem de delicată. Vor fi testați și copiii, dar în primul rând corpul medical va fi testat”, a declarat primarul Timişoarei, Nicolae Robu.