Eveniment
Medicament pentru Alzheimer
Compania farmaceutică Biogen a prezentat ”dovezi extraordinar de convingătoare” că medicamentul său experimental pentru Alzheimer este eficace, potrivit unei comisii de experţi ai Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, informaţie care măreşte şansele unei aprobări rapide a tratamentului de către instituţie. Acţiunile Biogen au crescut cu 40% în urma informaţiei, transmite Reuters.
Aprobarea oficială din partea FDA ar putea avea loc până în luna martie, ceea ce ar face ca medicamentul aducanumab să devină primul tratament nou pentru Alzheimer din ultimele decenii şi primul care pare să încetinească progresia bolii mintale care afectează milioane de oameni, informează News.ro.