Comunitate
Medicamentul antiCovid a fost de fapt ucigător
Celebrul Paxlovid, antiviralul de la Pfizer care costă 529 de dolari, și pe care Ministerul Sănătății l-a achiziționat pentru tratarea bolnavilor, este de fapt, foarte periculos. Acesta nu poate fi administrat aproape nici unui pacient care suferă de alte boli, deoarece nu poate interacționa cu alte medicamente, nici măcar cu cele pe bază de plante. Ori medicamentul se adresa exact celor care aveau comorbidități.
Comitetul de Siguranță al Agenției Europene a Medicamentului (PRAC) a reamintit medicilor de riscul apariției reacțiilor adverse grave și potențial fatale la Paxlovid (nirmatrelvir, ritonavir) atunci când este utilizat în asociere cu anumite imunosupresoare (unde mici modificări ale dozei pot duce la reacții adverse grave), datorită interacțiunilor medicament-medicament care reduc capacitatea organismului de a elimina aceste medicamente.
Paxlovid este un medicament utilizat pentru tratarea Covid-19 la adulții care nu au nevoie de oxigen suplimentar și care prezintă un risc crescut ca boala să devină severă. Imunosupresoarele în cauză reduc activitatea sistemului imunitar și sunt utilizate pentru tratarea anumitor boli autoimune sau pentru prevenirea respingerii organelor transplantate de către organism. Agenția atrage atenția că Paxlovid trebuie administrat împreună cu tacrolimus, ciclosporină, everolimus sau sirolimus numai dacă este posibilă o monitorizare atentă și regulată a concentrațiilor sanguine ale acestora, pentru a reduce riscul de interacțiuni medicamentoase care să cauzeze reacții grave.
Astfel, profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să se consulte cu un grup multidisciplinar de specialiști pentru a gestiona complexitatea administrării acestor medicamente împreună. Mai mult, Paxlovid nu trebuie administrat în asociere cu medicamente pentru care eliminarea din organism depinde în mare măsură de un set de enzime hepatice (proteine), cunoscute sub denumirea de CYP3A, printre care și imunosupresorul numit voclosporină. Reacțiile adverse în aceste interacțiuni au fost fatale, iar în multe cazuri nivelurile din sânge ale acestor imunosupresoare au crescut rapid până la niveluri toxice, ducând la afecțiuni care pun viața în pericol.
Chiar pe prospectul Paxlovid, există însă o listă uriașă cu medicamente interzise total, precum și medicamente nerecomandate a fi luate împreună cu acest antiviral, din cauza riscurilor de reacții adverse mortale. Printre acestea se numără tratamente pentru simptomele unei prostate mărite în volum, angină, pentru corectarea bătăilor neregulate ale inimii, infecții bacteriene, cancer, pentru controlul convulsiilor, gută, alergii, schizofrenie, tulburare bipolară, depresie severă și pentru glanda prostată mărită.
De asemenea, sunt interzise medicamentele eplerenonă și ivabradină (utilizate pentru a trata probleme de inimă și/sau vase de sânge), dihidroergotamina, ergotamina și eletriptan (utilizate pentru a trata durerile de cap de tipul migrenei), ergonovină și metilergonovină (utilizate pentru a opri sângerarea excesivă care poate apărea după naștere sau după un avort), cisapridă (utilizată pentru a ameliora anumite probleme ale stomacului), voclosporin (utilizat pentru a trata afecțiuni imunologice), lovastatină, simvastatină, lomitapidă (utilizate pentru a scădea colesterolul din sânge), lumacaftor/ivacaftor (utilizate pentru fibroza chistică), precum și finerenonă (utilizată pentru boala cronică renală asociată cu diabetul zaharat de tip 2).
Sunătoarea (Hypericum perforatum), un remediu din plante utilizat pentru depresie și anxietate, luată în combinație cu medicamentul Paxlovid fabricat de Pfizer, pune în pericol viața oamenilor.
Efecte adverse mortale pot avea și interacțiunile cu medicamentele Avanafil, vardenafil (utilizate pentru a trata disfuncția erectilă, clorazepat, diazepam, estazolam, flurazepam, triazolam, midazolam luate pe cale orală (utilizate pentru a ameliora anxietatea și/sau tulburările de somn), dar și tolvaptan utilizat pentru a trata hiponatremia (valori scăzute ale sodiului în sânge). Pe lângă acestea, Pfizer mai aduce în atenție o altă listă de medicamente care nu pot fi luate cu Paxlovid, care tratează aproape toate bolile posibile, ceea ce sugerează că antiviralul poate fi luat doar de oamenii sănătoși, eventual.