Comunitate
Medicii din Gorj nu au văzut o sarcină în nouă luni
Anchetă internă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, după ce o femeie însărcinată în 9 luni, din Tismana, a fost operată greșit de hernie. Deși a ajuns la spital cu dureri abdominale și arăta semne ale nașterii, după o consultație, medicii i-au pus diagnosticul de hernie intestinală.
Femeia în vârstă de 35 de ani nu știa că este gravidă în luna a noua, iar medicii care au consultat-o nu și-au dat seama că aceasta este însărcinată.
După ce femeia a fost operată de hernie, medicii au depistat sarcina și s-a intervenit prin cezariană. Mama este acum internată la ATI, iar nou-născutul la Neonatologie. Femeia mai are acasă 2 fete gemene, în vârstă de 16 ani.
Șefii SJU Târgu Jiu au dispus o anchetă internă pentru a afla cum a fost posibilă o asemenea eroare medicală majoră. „Medicul chirurg și ceilalți medici prezenți în sala de operații au fost chemați un această dimineață, la prima oră, de către conducerea unității sanitare pentru a afla exact ce s-au întâmplat. Pacienta în vârstă de 35 de ani se afla la Terapie intensivă pentru recuperarea postoperatorie, iar nou născutul este internat la Neonatologie, ambii fiind în stare stabilă de sănătate“, a spus Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, potrivit cărora o femeie a fost operată de medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență de hernie, iar în urma intervenției, cadrele medicale au stabilit că aceasta era însărcinată, au fost dispuse verificări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale în consecință”, a transmis IPJ Gorj. Ce spune purtătorul de cuvânt al spitalului Femeia care nu ştia că este însărcinată şi s-a prezentat la spital acuzând dureri abdominale a născut o fetiţă, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare Mihaela Ţicleanu.
„În prezent încercăm să aflăm toate detaliile şi pentru a afla toate detaliile, mediul chirurg şi ceilalţi medici prezenţi în sala de operaţie au fost chemaţi în această dimineaţă de către conducerea unităţii sanitare pentru a-şi exprima punctele de vedere. Menţionez faptul că pacienta în vârstă de 35 de ani se află la Terapie Intensivă pentru recuperarea post-operatorie, iar nou-născutul, este vorba de o fetiţă care s-a născut la greutatea de 3,2 kilograme, este internat la neonatologie. Atât starea de sănătate a mamei, cât şi starea de sănătate a nou-născutei este stabilă şi ambele sunt bine”, a precizat Ţicleanu.
O anchetă este în desfășurare la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. „Încă încercăm să aflăm care a fost situaţia. Pot să vă spun că se pare că există cazuri medicale, demonstrate, cercetate, în care femeia efectiv nu ştie că este însărcinată. Ea s-a prezentat la spital pentru dureri abdominale, i s-a pus diagnosticul de eventrație, pentru care s-a şi intervenit şi pe care o şi avea de fapt. Ea zice că nu a ştiut că este însărcinată, în aceste nouă luni nu a fost niciodată la medic. Din ce am putut afla până acum, nu a fost nici măcar la medicul de familie”, a mai spus Mihaela Ţicleanu.
Întrebat despre cazul de la Spitalul din Târgu Jiu unde o pacientă ar fi fost operată de hernie, deşi este gravidă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că este o chestiune legată de procedura şi responsabilitatea medicală. „Este o chestiune legată de procedura şi responsabilitatea medicală. Aştept informaţii mai multe. Nu am informaţii că ar fi fost vreo problemă în sensul de punere în pericol a vieţii pacientei, dar faptul că a existat o anumită confuzie trebuie să vedem exact care este cauza. Nu pot eu să vă dau relaţii despre fiecare procedură medicală pe care o aplică medicii din România sau nu o aplică”, a indicat ministrul Rafila.